Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a declarat ilegală sentința pronunțată împotriva jurnalistei de investigație din Azerbaidjan Khadija Ismailova și a obligat guvernul de la Baku să-i achite 25 de mii de euro despăgubiri: 20 de mii de euro pentru perioada petrecută după gratii și cinci mii pentru cheltuieli de judecată.

Khadija Ismailova, o voce critică a președintelui Azerbaidjanului Ilham Aliev și fostă colaboratoare a postului nostru de radio, a fost arestată în decembrie 2014 și condamnată la închisoare în septembrie 2015 sub acuzații de fraudă și evaziune fiscală, despre care ea și suporterii ei au spus că sunt inventate.

Ea a anchetat afacerile familiei președintelui Ilham Aliev în 2012 despre cum autoritățile azere au acordat familiei președintelui Aliev dreptul de exploatare a unui câmp aurifer sau un articol din 2014 despre cum cele două fiice ale președintelui par să aibă legături cu cel mai mare operator de telefonie mobilă din țară, Azercell.

Potrivit Curții Europene pentru Drepturile Omului, probleme din dosarul Khadija Ismailova nu sunt rezonabile. „Prin urmare, după părerea CEDO, Ismailova a fost întemnițată încâlcîndu-se Convenția Europeană a Drepturilor Omului”.

mai mult la  moldova.europalibera.org

 

Lasă un răspuns