text si foto de Paul Salopek

Timpul se oprește în loc la ultima cooperativă agricolă de tip sovietic din Azerbaidjan.

Mergem prin lumina rece și puternică de munte, ghidul meu, Rufat Gojaiev și cu mine. Hălăduim prin văile înserării, aburite de fumul de la 10.000 de sobe cu lemne. Întrăm în ceainării, unde bărbați îndesați cu pălării cu bor mic șed solemni ca niște aisberguri. Vârâm linguri mari de tablă în boluri mici cu supă de linte. Apoi ne împleticim, uimiți, înapoi în 1989.

Acest portal în timp are un nume: Ivanovka. O comunitate agrară din Azerbaidjan.

Populație: circa 3.000. Fondată în secolul al XIX-lea de sectanți creștini austeri numiți molocani. Ei sunt menoniții lumii ortodoxe ruse — oameni evlavioși, ducând o viață simplă, uniți de ura împotriva exceselor religioase: icoane aurite, lumânări, preoți cu odăjdii împodobite, catedrale enorme. Se roagă în case goale. Bărbile lungi ale bărbaților flutură ca niște stindarde în vânt. Femeile poartă baticuri. Ecaterina cea Mare i-a alungat din Rusia imperială ca eretici. S-au stabilit la frontierele rusești. Și cu toate că Azerbaidjanul musulman și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică muribundă în 1991, molocanii încă se agață de credința lor, de vechiul mod de trai rusesc. Trăiesc în case mici, rusești, cu acoperișuri în pantă. Vorbesc rusa demodată a lui Tolstoi. Practică aceeași agricultură socialistă pe care o propovăduiau rușii prin anii ’20-’30. Ivanovka e ultimul colhoz din tot Caucazul.

„Țăranii noștri muncesc împreună aceleași pământuri,” spune Olga Jabina Timofeovna, administrator al satului. „Nu câștigă prea mulți bani. Sunt plătiți în produse de la fermă —grâu, lapte, carne. Preferăm să trăim comunal. Sistemul ni se potrivește.”

mai mult la:  www.natgeo.ro

Lasă un răspuns